Internaționalizarea devine un termen din ce în ce mai cunoscut, însă capacitatea de a comunica peste granițe devine esențială pentru succesul afacerii tale, peste hotare. Dacă te întrebi cum deschid producătorii români porțile afacerilor internaționale, atunci ai venit unde trebuie.
Pentru producătorii români care vor să se extindă la nivel global, comunicarea în culturi diferite nu este un obiectiv, ci o necesitate strategică. Aici, serviciile lingvistice (traduceri și interpretariat) și Language Intelligence (LI) devin un pod pe care poți trece pentru a ajunge la internaționalizarea afacerii tale.
Pilonii succesului internațional
- Traducere și localizare: Fundamentul pentru orice strategie de extindere globală începe cu doi factori preciși: traducerea și localizarea. Aceste procese nu se limitează la simpla conversie a textului dintr-o limbă în alta, ci implică adaptarea conținutului pentru a răspunde particularităților culturale ale fiecărei piețe țintă. Pentru producătorii români asigură mesaje care rezonează corect, de la ambalajul produselor până la campaniile de marketing, pe piețele celor 24 de limbi oficiale din țările europene, Asia, SUA sau America de Sud.
- Crearea de conținut și consultanță: Crearea de conținut original și consultanța lingvistică și culturală sunt esențiale pentru a implica și a convinge audiențele internaționale spre procesul de achiziționare. Furnizorii de servicii lingvistice (traduceri și interpretariat), cum ar fi AB Language Solutions – ABLS, oferă expertiza necesară pentru a dezvolta materiale care se poziționează în mintea și inima potențialilor consumatori internaționali, respectând în același timp sensibilitățile culturale.
- Tehnologia în domeniul lingvistic: Inovațiile tehnologice, inclusiv traducerea automată asistată de AI, gestionarea memoriei de traducere și localizarea software-ului, joacă un rol esențial în eficientizarea și îmbunătățirea proceselor de traducere și localizare. Instrumentele de acest tip permit producătorilor români să abordeze rapid și eficient noi piețe, pentru a menține coerența și calitatea comunicărilor lor pe multiple platforme.
- Language Intelligence: LI reprezintă utilizarea strategică a limbajului și a cunoștințelor culturale pentru a îmbunătăți comunicarea și colaborarea în contexte multilingve și multiculturale. Pentru business-urile din România, LI este cheia spre evitarea neînțelegerilor costisitoare și a descoperirii noilor oportunități de afaceri prin analiza nuanțată a piețelor țintă.
- Domeniul juridic: În momentul extinderii spre noi piețe, afacerile se confruntă cu medii juridice ce au limbaj de specialitate, legi și reglementări diferite. Furnizorii de servicii lingvistice, specializați în domeniul juridic, au rolul de a traduce documentele juridice, contractele și materialele necesare pentru a se asigura că afacerea este susținută din punct de vedere legal, pe noua piață de acțiune.
- Consecvența brand-ului: A menține o imagine constantă a brand-ului, în diferite regiuni ale lumii, este unul dintre cele mai importante aspecte atunci când vine vorba despre succesul internațional. Serviciile lingvistice de la ABLS îți adaptează mesajele de marketing pentru piața țintă și materialele specifice business-ului tău pentru diferite culturi, păstrând totodată identitatea mărcii.
- Avantajul competitiv: O afacere care este dispusă și investește în servicii lingvistice eficiente obține un avantaj în fața concurenței, ceea ce aduce și succesul internațional. Astfel, se obține capacitatea de a naviga lin prin complexitățile culturale ale piețelor din diferite țări. Afacerea ta poate răspunde mai prompt și mai sigur la nevoile și preferințele locale decât competitorii care ignoră aceste aspecte.
Rolul strategic al furnizorilor de servicii lingvistice
Furnizorii de servicii lingvistice, precum ABLS, sunt parteneri strategici în demersul de extindere la nivel internațional al producătorilor români. Prin spectrul complet de servicii lingvistice, de la traducere și localizare la consultanță și interpretariat, deschid calea către piețe noi și se asigură că produsele și serviciile sunt prezentate într-un mod care nu este doar corect din punct de vedere lingvistic, ci este și pertinent cultural.
Succesul producătorilor români pe piețele din alte țări depinde în mare măsură de capacitatea lor de a comunica eficient într-un context multilingv și multicultural. Prin colaborarea cu furnizori de servicii lingvistice de încredere și prin integrarea Language Intelligence în strategiile lor de afaceri, aceștia pot trece cu succes barierele comunicării, pentru a deschide noi orizonturi de creștere și inovație.
Astfel, înarmați cu expertiza și tehnologiile potrivite, orizontul internațional devine accesibil și promițător pentru afacerile românești.
Fonduri prin programele regionale: întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri)
În perioada viitoare (2024-2027), fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României are câte un program regional specific. Toate agențiile de dezvoltare regională (ADR) au introdus finanțări pentru IMM-uri în programele lor, conform Startup Cafe.
Astfel, Startup Cafe prezintă câteva exemple de finanțări regionale pentru anul 2024:
- În București-Ilfov este prevăzută schema de finanțare „Sprijin pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor”, cu un buget total de 75,2 milioane de euro. În luna iulie 2024 urmează să se deschidă sesiunea de depunere a proiectelor în sistemul MySMIS2021, conform celui mai nou Calendar orientativ ADR BI.
- În județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu sunt granturi pentru digitalizarea IMM, de câte 15.000-200.000 de euro pe proiect. Înscrierile se fac în perioada 15.12.2023 – 15.05.2024, ora 12:00.
- Tot în regiunile menționate anterior, microîntreprinderile aflate în stadiu de start-up sau scale-up vor putea obține granturi noi de câte 25.000-200.000 de euro, pentru afaceri de IT, cazare, spălătorii și service-uri auto, cabinete medicale și alte activități. Perioada de depunere a proiectelor este 20.02.2024 ora 12:00 – 20.05.2024 ora 12:00.
- În județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, va fi Intervenția Regională 1.3 B – Sprijin pentru IMM-uri (PRV/1.3B/1), cu fonduri pentru IMM-uri de maximum 4 milioane de euro pentru firme de producție și maximum 1 milion de euro pentru firme de servicii. Urmează să fie lansată sesiunea de înscrieri de ADR Vest.
- În județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea sunt programare mai multe linii de fonduri europene pentru IMM-uri, din trimestrul III 2024, conform celui mai nou Calendar orientativ al lansării apelurilor ADR SE. Printre altele, microîntreprinderile vor primi ajutoare de 20.000-200.000 de euro printr-un apel care urmărește creșterea competitivității acestor firme.
- În județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui s-au lansat deja unele finanțări, anul trecut, dar calendarul orientativ al ADR NV are programate alte oportunități pentru IMM-uri, în 2024. Una dintre acestea este finanțarea „Creșterea durabilă a IMM”, cu un buget de 30 milioane de euro, în total. În octombrie 2024 urmează să se deschidă perioada de înscrieri.
- În județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman, sunt două linii de granturi IMM în valoare de 50.000-200.000 de euro și 300.000-3 milioane de euro pe proiect. Din 15 martie 2024 începe înscrierea pentru fondurile pentru microîntreprinderi și firme mici.
Cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene:
- Bulgară
- Cehă
- Croată
- Daneză
- Engleză
- Estonă
- Finlandeză
- Franceză
- Germană
- Greacă
- Irlandeză
- Italiană
- Letonă
- Lituaniană
- Maghiară
- Malteză
- Neerlandeză
- Polonă
- Portugheză
- Română
- Slovacă
- Slovenă
- Spaniolă
- Suedeză
Industria serviciilor lingvistice este un partener indispensabil pentru afacerile care doresc să se extindă la nivel global. Aceasta facilitează comunicarea, asigură conformitatea legală, îmbunătățește consistența brandului și contribuie la succesul general al strategiei de extindere prin depășirea barierelor lingvistice și culturale.
Leave A Comment