Poate te întrebai ce se mai întâmplă în lumea serviciilor lingvistice și chiar la AB Traduceri. Răspunsul este foarte simplu: foarte multe.
Suntem siguri că știi deja că vârful de lance al noii revoluții industriale, AI, este bazat pe tehnologii de traducere. De aceea, se numesc LLM (large language models) și nouă ne place să credem că suntem la curent cu cele mai recente inovații.
De ce spunem multe? Ei bine, pentru că Alina Bîrsan a fost realeasă ca Vicepreședinte în cadrul Asociației ELIA – European Language Industry Association pentru al treilea mandat consecutiv. Acest lucru reconfirmă identitatea hainelor de deschizători de drumuri și de leadership pe care le purtăm mereu, împreună.
La ELIA, toți membri din conducerea asociației (Board Members) sunt voluntari, dedicați misiunii de a accelera succesul în afaceri al comunității și de a contribui la creșterea vizibilității industriei lingvistice, precum și găsirea de soluții inovative.
Ce este ELIA?
Asociația Europeană a Industriei Lingvistice, ELIA, este o asociație europeană non-profit a companiilor de servicii lingvistice, ce are ca scop accelerarea succesului în afaceri al membrilor săi. Fondată în 2005, a devenit principala asociație a industriei, din Europa.
Asociația oferă beneficii, evenimente și inițiative cu un singur obiectiv: să ajute companiile de servicii lingvistice să se dezvolte, în prezent și pe termen lung. Mai specific, se pune accentul pe oportunități extrem de relevante pentru tine și compania ta de a învăța, de a face networking și de a evidenția cele mai bune practici din industrie, reprezentând în același timp interesele lingvistice în ansamblu.
ELIA, din care face parte și AB Traduceri, promovează un mediu primitor și deschis, unde membrii se simt ca parte a unei familii în creștere, fortificând industria prin puterea lui, împreună.
Dacă și tu vrei să faci parte din familia ELIA, te invităm să devii și tu membru.
Cum a început totul?
În 2017, Alina a participat la conferința etalon a Asociației – Focus ND organizată pentru membrii ELIA, la București (ceea ce poți face și tu în 2023, însă în cadrul ELIA PM, dacă citești informațiile de mai jos).
Efectul de social butterfly a condus-o spre a deveni membru ELIA, iar mai apoi vicepreședinte și, ce să vezi… vicepreședinte din nou! Și din nou! Și tu poți aborda practica CEO-ului nostru dacă te alături Focus on PM (project management) în 29, 30 noiembrie și 1 decembrie 2023, tocmai pentru a-ți crește abilitățile pentru compania ta, a face networking și a-ți îmbunătății spiritul de echipă (un factor mai mult decât esențial).
Pare simplu, nu?
Focus on PM – Conferință de servicii lingvistice, la București
Focus on PM se axează pe managementul proiectelor de servicii lingvistice (traduceri, interpretariat, subtitrare, dublaj, DTP, cursuri) unde îți poți debloca potențialul de manager de proiect sau chiar poți face o schimbare de profesie. Evenimentul organizat se va întinde pe două zile de conferință care sunt precedate de o zi dedicată tehnologiilor cele mai utilizate în project management, alături de experți din toate colțurile lumii.
Ce ai putea să înveți de la speakerii pe care îi va aduce Alina Bîrsan în calitate de Președinte al Comitetului de Organizare? Îți vei dezvolta abilitățile practice, vei afla noi abordări și îți vei cultiva mentalitatea, astfel încât să devii o forță de neoprit pentru compania ta.
Ediția a opta a Focus pe Management de Proiect, de la ELIA, cheamă toți managerii de proiect și producție din industrie, din București și nu numai pentru a-și șlefui atitudinea și abilitățile în fața noii revoluții industriale. Evenimentul va fi împărțit în 3 teme interdependente, cu prezentări, ateliere și discuții găzduite de lideri din și din afara industriei.
Tema centrală a conferinței va fi „PM like an Influencer”, ce debutează joi, 30 noiembrie, cu o serie de considerații teoretice și se încheie vineri, 1 decembrie, cu aspectele practice ale subiectului, într-un workshop. Cele două piese complementare „Better, faster, stronger” și „Big, bad AI coming for us” vor fi divizate în teorie și practică, repetate atât joi, cât și vineri, astfel încât întreaga adunare a conferinței va putea participa la ambele subiecte deoarece acestea se vor desfășura în paralel.
Dacă te-am făcut curios, vezi cine va veni ca speaker din industrie, pe pagina de Instagram de la AB Traduceri.
Nu rata șansa de a-ți duce cariera de Project Manager la următorul nivel!
Alina Bîrsan, vicepreședintele Asociației, va fi și ea acolo, așa că, nu ezita să ne contactezi pentru mai multe informații despre conferință. De fapt, nu ezita să ne contactezi pentru orice tip de informație legată de industria serviciilor lingvistice.
Mai Multe despre AB Traduceri
Sunt atâtea de povestit despre proiectele și planurile companiei noastre încât timpul, cea mai prețioasă resursă, nu ne ajunge într-o postare de blog. Dar, vrem să îți spunem că serviciile pe care le-am oferit și le oferim clienților noștri sunt într-o continuă expansiune și rafinare, atât la nivel național, cât, mai ales, pe plan internațional. Ne plac parteneriatele pe termen lung pentru că suntem consecvenți, pentru că iubim ceea ce facem și pentru că venim cu zâmbetul pe buze la… tastatură sau la birou.
Nu de puține ori AB Traduceri este recunoscut pentru soluțiile lingvistice creative, eficiente și rapide care oferă un adevărat avantaj competitiv partenerilor săi. Companii dintre cele mai diverse (de la energie, farma, media, producție și multe altele) își ascultă sau le vorbesc clienților lor, deschid piețe noi cu ajutorul soluțiilor AB de interpretare, traducere, subtitrare sau dublaj.
Alina Bîrsan, CEO-ul companiei, se mândrește cu echipa ei agilă care știe să-și depășească limitele și să fie alături partenerilor, oricând situația o impune. La AB Traduceri, munca în echipă este fundamentul succesului nostru. Credem cu tărie în ideea că „teamwork makes the dream work”, iar acest lucru subliniază angajamentul nostru de a lucra împreună pentru a face imposibilul posibil pentru partenerii și clienții noștri.
DA! suntem în prima linie a evoluției industriei serviciilor lingvistice și entuziasmați să implementăm tehnologiile de Inteligență Artificială (AI) și Traducere Automată (AT), fiind pionieri în adaptarea la schimbările constante din peisajul serviciilor lingvistice.
Suntem mereu aici pentru a te ajuta să comunici ca un localnic, oriunde în lume, fluid, empatic și eficient!
Leave A Comment