Astăzi, ți-am pregătit o poveste inspirațională despre implicarea activă în cooperarea internațională și dezvoltarea durabilă. Vineri, Alina Bîrsan, CEO AB Traduceri, prin intermediul Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, la care este vicepreședinte în București, a fost prezentă la o conferință organizată de Ministerul Afacerilor Externe. Aici, Valentin Florea, director adjunct al MAE, a prezentat planuri și viziuni ambițioase pentru România.
Dacă ești curios să afli ce se întâmplă între România și alte țări și ce planuri vor fi înființate, stai pe poziții și haide să citim împreună.
Într-o eră a globalizării, cooperarea internațională și dezvoltarea durabilă devin din ce în ce mai importante. La conferința MAE, am fost una dintre personalitățile cheie prezente, unde am venim cu reprezentarea Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin și cu serviciile plurilingvistice în orice combinație lingvistică, iar ei, cu strategii și obiective cu privire la cum putem face lumea mai sustenabilă.
Să Privim Mai Atent Obiectivele Țării
Ministerul Afacerilor Externe are obiective clare: să contribuie la eradicarea sărăciei extreme și să promoveze pacea și prosperitatea în țările partenere.
O noutate interesantă este decizia de a reduce numărul acestor parteneriate de la 15 la 10, pentru a se concentra mai eficient pe inițiative care să aducă rezultate palpabile. Aceste inițiative vizează dezvoltarea instituțională, creșterea bunăstării populațiilor, protejarea mediului, lupta împotriva schimbărilor climatice, dar și respectarea drepturilor omului, a libertăților fundamentale, promovarea egalității de gen și combaterea discriminării.
Care sunt țările partenere, poate te întrebi? Cele 10 țări cu care România a rămas în parteneriat sunt următoarele: Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia, Albania, Palestina, Senegal, Mauritania, Tanzania și Etiopia.
Orientați Spre Obiective Durabile
România și-a propus să contribuie la realizarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030. Acest lucru presupune abordarea unor teme precum dezvoltarea instituțională, tranziția la un mod de viață verde, îmbunătățirea calității vieții umane și respectarea drepturilor omului.
Un aspect cheie discutat la conferință a fost colaborarea cu sectorul privat. Aici a fost subliniată importanța implicării acestuia în cooperarea pentru dezvoltare. Suntem în căutarea soluțiilor durabile și a parteneriatelor pentru a aborda provocările globale. Sectorul privat poate juca un rol esențial în furnizarea de expertiză, finanțare și soluții care să contribuie la dezvoltare.
Parteneriate cu Societatea Civilă și Mediul Academic
Un alt punct important discutat în cadrul conferinței a fost colaborarea cu societatea civilă și mediul academic. Obiectivul este de a consolida capacitatea acestor actori pentru a participa activ la politica de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară.
Cum se va realiza acest aspect? Prin acordarea de granturi și transfer de expertiză.
Întâlnirea întâmplătoare cu Terre des Hommes
Credeai că surprizele se opresc aici?
Ne-am întâlnit întâmplător și cu unul dintre cei mai importanți parteneri ai noștri, Laura Ghica, reprezentanta organizației Terre des Hommes, în România. Astfel, am consolidat colaborarea și am discutat despre modurile prin care putem contribui la dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții, în România, prin intermediul organizațiilor și serviciilor noastre.
Prezența Alinei la Conferința de Cooperare Internațională a Ministerului Afacerilor Externe a subliniat angajamentul Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin și a companiei AB Traduceri, pentru promovarea dezvoltării durabile și a cooperării internaționale, atât prin reprezentativitate, cât și prin serviciile de comunicare plurilingvistice. Cu parteneri precum Terre des Hommes, ONG-urile și compania continuă să facă o diferență semnificativă în lumea noastră tot mai interconectată, în orice domeniu de activitate.
Acestea fiind spuse, te invităm să ne urmărești în continuare pentru mai multe noutăți, atât inspiraționale, cât și despre sfera serviciilor lingvistice. Parcursul nu se oprește aici atunci când vine vorba despre CONAF x AB Traduceri.
Leave A Comment